Inevitabilul a avut loc, mi-a venit rândul să scriu despre criză, despre vijgăul care ne ameninţă pe toţi cu sărăcie, foamete şi altele şi mai rele.

După cum văd eu treaba pe plan național, ne aflăm în următoarea situaţie: România, ţară aflată într-o creştere economică nemaiîntâlnită, cu cetăţeni plini de bani şi cu putere de cumpărare tot mai mare, cu industrie înfloritoare şi piaţă a serviciilor tot mai modernă, cumva, printr-o lovitură a sorţii şi prin incompetenţa americanilor care au pornit totul, a fost lovită de criză, noi urmând să ajungem la sapă de lem, cu rate pe cap şi fără vreo soluţie. Pe scurt, Apocalipsa.

Dincolo de implicaţiile evidente ale dereglării piramidei trofico-financiare, sunt de părere că această criză este cel mai bun lucru pe care-l puteau păţi toţi managerii, marketerii şi afaceriştii care nu au o treabă cu ceea ce fac, dar se sparg zi de zi în decizii importante, luate după ureche.

Toate afacerile care se închid sau suferă în această perioadă păţesc acest lucru din cauza crizei şi în nici un caz din cauza eventualelor decizii greşite ale şefilor lor. Asta vedem zilnic la tv, asta citim zilnic pe Internet. Toţi oamenii de afaceri se plâng că îi omoară criza, indiferent de segmentul de piaţă, de venituri, de filosofiile de afaceri practicate şi de politicile de preţuri aplicate, criza îi ia nemilos pe la spate şi ăia-s!

Să înţeleg că piaţa imobiliară românească s-a blocat din cauza crizei şi în nici un caz din cauza preţurilor absolut înspăimântătoare practicate de câţiva ani încoace, de a ajuns un apartament de 70 mp să coste peste 120-130.000 de Euro. Toţi proprietarii de proiecte imobiliare, care practicau asemenea preţuri, stau acum cu blocurile nevândute şi nu ştiu ce oferte să mai facă şi ce reduceri să mai ofere, poate-poate le cumpără cineva apartamentele.

Segmentul bancar românesc e varză din cauza crizei şi în nici un caz din cauza politicii de dobânzi trântite în stânga şi în dreapta ani de zile, când se aştepta clientul mai puţin. E normal ca treaba să se împută atât de tare la un moment dat, încât totul să se blocheze. Se pare că a fost nevoie de o criză ca băncile să fie forţate să implementeze un sistem de dobânzi fixe şi transparente.

Cu piaţa auto e ceva mai complicată povestea, pentru că avem producători care nu prea mai vând, dar îi avem şi pe cei care au vândut foarte bine şi frumos în 2008, cum ar fi KIA sau Audi.
Pe lângă asta, din dorinţa de a evidenţia criza auto, toţi compară vânzările din 2008 cu cele din 2007, în condiţia în care, din câte ţin minte, 2007 a fost considerat un an cu totul anormal, numărul total de maşini vândute atunci în România depăşind cu mult orice aşteptare. Ajungem astfel la o criză auto artificială, alimentată de manageri şi distribuitori care se uită la grafice şi bocesc după salturile din 2007.

Dacă tragem linie şi gândim puţin, apare un tipar: cel mai tare loviţi de criză au fost cei care, bazându-se pe unele anomalii economice, au sperat într-o îmbogăţire şi mai rapidă în 2008, şi-au stabilit nişte ţeluri total nerealiste, investind megafonduri în acest sens, iar acum se vaită şi arată cu degetul către criza care le-a ruinat planurile şi i-a lăsat în fundul gol. Nu ei sunt de vină că au sărăcit, ci criza, americanii, eclipsa etc.

În concluzie, perechea de palme primită de afacerişti din partea crizei s-ar putea să ne fie de mare ajutor pe termen lung, aşa că eu îmi doresc să mai dureze o perioadă această criză, poate ne trezim şi cu drumuri reparate, cu piaţă a serviciilor ceva mai civilizată şi altă asemenea nebunii.