Pe un onorabil loc secund în categoria Ergofund şed responsabilii cu semnalistica şi hărţile Metroului din capitală. Nemaifiind de ceva timp prin Bucureşti şi căutând schimbarea între magistralele M1 şi M2 pe diferite hărţi din Aviatorilor, am descoperit că banda mare şi albastră care descria traseul metroului era trecută PESTE numele tuturor staţiilor, acoperind orice urmă de informaţie.

Din seria „populatia cere, Primăria dă”, noi am avut nevoie de informaţie, de hărţi, de semnalistică, Primăria ne-a dat cu vârf şi îndesat, însă mai mult de formă, ca să aibă ce să atârne pe pereţii Metroului. Să luăm exemplu de la unii care au depus ceva mai mult efort în întocmirea unor documente mai utile şi mai uşor de utilizat.

În ultima săptămâna şi ceva am avut nespusa plăcere să călătoresc cu trenul un total de 35 de ore, în diferite părţi ale ţării. Au fost 35 de ore nedormite pline de dureri, amorţeli şi junghiuri pe care le doresc cel mult unui număr extrem de restrâns de oameni. Cu ocazia acestor călătorii am hotărât înfiinţarea unei noi categorii pe blog, iar designer fiind, am zis că numele categoriei să fie un amestec misterios între un aspect esenţial al designului—ergonomia şi ce se petrece la noi în ţară din punct de vedere ergonomic, adică un mare zero barat, o jălnicie maximă, un cur. Astfel a luat naştere Ergocur. Ergofund pentru pudici.

CFR-ul, cu toate trenurile lor, ocupă loc fruntaş în cadrul acestei categorii, dintr-un singur motiv: nu sunt în stare să aibă măcar un scaun confortabil în toate trenurile din România. Au modernizat garnituri întregi, le-au echipat cu măsuţe, prize, uşi glisante, beculeţe, dar nu au fost în stare să pună un singur scaun care să nu dea dureri de spate, în care să poţi sta comod şi în care, poate chiar să şi dormi, dacă ai drum mai lung de 4-5 ore. Ne-au băgat pe gât trenuri moderne, strălucitoare, numai Săgeţi Albastre şi Intercity-uri, dar toate pline cu scaune pentru navetişti, bune pentru călătorii de 30-60 de minute, nu 9-10-12 ore.

Mai dureros decât spatele meu e faptul că suntem în 2009 şi încă nu am scăpat de anumite trăsături puternic comuniste, şi anume totala nepăsare faţă de confortul, ergonomia, uşurinţa în utilizare a unui lucru. Suntem axaţi pe satisfacerea unor nevoi de bază—să avem un lucru, dar nu ştim, nu suntem în stare să mergem mai departe de atât—acel lucru să fie uşor de utilizat, să fie comod etc.

Mai mult, confortul în România încă este considerat un fel de moft. Am vrut transport feroviar, ni s-au pus la dispoziţie trenuri cu geamuri, scaune, WC-uri. Ceee vrem mai mult de atât?! Numai sclifosiţii nu pot trăi fără scaune confortabile, geamuri necrăpate şi bude desfundate.

Am văzut acum ceva timp la televizor un documentar in care se explica cum işi fac ruşii avioanele mari, ţepene si solide pentru a putea ateriza pe pistele lor pline de pietre şi buruieni, în timp ce vesticii lasă avioanele în pace şi curăţă pista de buruieni. Din povestea de mai sus, noi suntem ruşii.