Iată că ne reîntâlnim, de data asta cu ocazia unui miniconcurs.

Premiul constă într-un DVD Objectified, filmul documentar semnat de Gary Hustwit, responsabil și pentru Helvetica. Spre deosebire de Helvetica, care trata teme de typography, Objectified vorbește despre Design Industrial. Studii de caz, interviuri cu unii dintre cei mai talentați designeri industrial, totul filmat și montat in așa fel încât îți vine să te apuci de Design Industrial după vizionare

Unul dintre designerii intervievați în Objectified este Dieter Rams care, printre multe multe altele, este cunoscut pentru enunțarea a zece principii care stau la baza designului de calitate:

• Good design is innovative
• Good design makes a product useful
• Good design is aesthetic
• Good design helps us to understand a product
• Good design is unobtrusive
• Good design is honest
• Good design is long-lasting
• Good design is consequent to the last detail
• Good design is concerned with the environment
• Good design is as little design as possible

Pentru a intra în concurs, trebuie să enunțați într-un comment, aici pe blog, un al unsprezecelea principiu de “good design”. Pe scurt: Good design is [insert 1 to 5 words, in English]. …[citeşte in continuare]

Am ţinut recent o prezentare în cadrul unei întâlniri OdO pe o temă taaare dragă mie, ca designer,  şi anume interacţiunea prestator de servicii–client direct şi ce primeşte până la urmă clientul final. Ca să clarific, rolul prestatorului îl joaca firma de design/branding/advertising, clientul direct e marele producător de biscuiţi/vopsea/maşini/şpacluri sau o companie de servicii pentru care lucrează prestatorul, iar clientul final e cetăţeanul de rând, cel care finanţeaza toata relaţia, omul care cumpără pachetul de biscuiţi de pe raft, cocalarul căruia îi cumpără tăticu maşină de 60.000 Euro, zugravul plin de var, care intră în magazin să cumpere un şpaclu sau tipul care se duce la bancă să plăteasca o factură.

Din punctul meu de vedere,  relaţia prestator-client direct-client final scârţâie destul de tare în România, în mare parte pentru ca prestatorul  nu are chef să-l bage în seamă şi pe cetăţeanul care scoate banul. Motivele pentru care acest lucru se întâmplă pot fi numeroase: cetăţeanul poate nu are appeal, nu are tot timpul două facultăţi, umblă mai mult la tricou şi blugi în loc de costum etc.

Prezentarea o găsiti uploadată la krumel. Recomand să citiţi si rezumatul pe care l-a făcut el, pentru a înţelege mai bine slide-urile.

IKEA, schimbare de font, discuţii şi dezbateri la nivel mondial, petiţii online, nebunie generală. Nu puteam să ratez o asemenea şansă de a-mi da cu părerea.

Pe foarte scurt, IKEA, piatra de temelie a Designului Industrial, a executat recent o mişcare de-a dreptul mişelească în ceea ce priveşte toate tipăriturile lor, toate reclamele, tot ce ţine de mediul offline. Cei de la IKEA au decis să treacă de la fontul Futura, folosit timp de 50 de ani pe toate materialele lor, la arhicunoscutul şi omniprezentul Verdana.

Cum au putut sa faca aşa ceva?!!? Cum au putut sa trădeze zecile de mii de Graphic Designeri care vedeau în IKEA lumina călăuzitoare în ceea ce priveşte Designul Industrial? Am subliniat Graphic si Industrial pentru că vorbim de două discipline diferite. La IKEA se produc scaune, mese, furculiţe, clanţe şi alte asemenea. Asta ştiu ei să facă cel mai bine, asta i-a făcut celebri, nu fontul folosit de ei in toţi aceşti ani. Sper că observă şi alţii natura usor comică/absurdă a întregii situaţii.

Dar totuşi!!! Cat de ignoranţi au devenit cei de la IKEA de au ajuns să folosească un font uncool precum Verdana? De ce au ales pentru print un font gândit iniţial doar pentru afişat text pe monitor? Cum de au indrăznit să încalce acest tabu…inexistent?

Ar fi nedrept din partea mea să nu menţionez şi faptul că au fost cateva voci care au adus în această discuţie şi argumente logice, pertinente, cum ar fi unele probleme de lizibilitate ale fontului Verdana în print, dar, din pacate, acele voci au fost acoperite de gălăgia celor care nu vorbeau decat in termeni subiectivi: “nu-mi place Verdana”, “Verdana nu mi se pare OK”, “Verdana nu a fost făcut pentru aşa ceva” etc.

Eu am încercat să văd altfel problema: cei de la IKEA au ştiut cum să facă afaceri de cand au apărut pe piaţă. Au luat de fiecare dată decizii care i-au ajutat sa crească, să se extindă, să devină tot mai căutaţi şi mai admiraţi. De ce nu are nimeni încredere în IKEA şi de data asta? De ce nu presupune nimeni că există o şansă, oricât de mică o fi ea, ca cei de la IKEA să fi luat, pentru a N-a oară, încă o decizie bună/inteligentă/înţeleaptă?

În fine, ştiţi vorba aia: only time will tell.

Să sperăm că bloggingul e ca mersul pe bicicletă şi că, în felul ăsta, voi reveni la ritmul de postare din vremurile de demult.

Voi continua să mă axez pe subiecte care ţin în principal de Design si de ale sale domenii conexe, plus inevitabilele articole despre ciudăţeniile din viaţa de zi cu zi.
Că tot veni vorba de Design, anunţ pe această cale că am părăsit clasa muncitoare clasică—de la 9 la 6—acum fiind mândru freelancer, aşa că lăsaţi banii, colaborarile şi proiectele să vina la mine!

În rest, toate bune, să sperăm că mai merge bicicleta.

echo, echo, o oo o, o…

Design is a strong language, but cannot translate everything in the same way for everybody. The problem is when “I don’t like it” or “I don’t get it” get replaced with “it’s not good”.

Maybe Apple design is just not your style—different people enjoy different brands of computers, phones, cars or home appliances. There’s a lot of stuff out there—explore until you’ll find something that fits your expectations.”

Pornind de la citatul de mai sus (extras dintr-o discuţie avută aici pe tema designului produselor Apple), pot să spun că în sfârşit am găsit liniştea în privinţa întregului subiect Apple vs. Ceilalţi, indiferent că e vorba de Microsoft, Google, Dell, Samsung etc., care se bat cu Apple atât pe partea de software şi interfaţă grafică, cât şi pe partea de hardware.

Ani de zile am fost împotriva a tot ce înseamnă Apple, de la software-ul şi produsele Apple, până la filosofia Apple şi modul în care era prezentată de „părintele” Apple, Steve Jobs. Nu vorbesc în necunoştinţă de cauză; am butonat un timp pe un MacBook Pro, deţin un ipod Touch şi am consumat cantităţi enorme de timp şi nervi cu iTunes. De cealaltă parte a baricadei, am un PC şi un Zune, aşa că pot spune că am abordat problema de la ambele capete …[citeşte in continuare]