În spatele tetierei din poză se află nenea care mi-a confirmat încă o dată faptul că în România foamea de bani e mare de tot. Dincolo de criza mondială, reminiscenţele comuniste şi alte asemenea motive de supărare, în România e foame de bani. Că e vorba de bloggeri care salivează după banii publicitarilor, sau, în cazul de faţă, despre şoferi care sunt în stare să facă orice pentru un ban în plus, foamea se manifestă.

Pe la sfârşitul lui decembrie a trebuit să fac un drum interjudeţean cu microbuzul. Ajung în staţie, văd că-i plină maşina şi dau să plec. Îmi sare în faţă şoferul şi-mi zice că mai are loc fix în spate, pe ultimul scaun. Îi zic că nu mă bag, că mi se face rău dacă merg în spate şi că aştept următoarea maşină, la care şoferul scapă un „Baaai, da’ ce pretenţii mai ai!” şi se urcă pe scaunul lui, trântind uşa după el.

*Activarea mecanismului foame de bani*
După câteva minute de pauză, şoferul coboară, deschide uşa laterală prin care se urcaseră pasagerii şi-i zice persoanei de pe scaunul din spatele lui să meargă pe scaunul liber din spatele maşinii. După vreo câteva alte îndemnuri/ordine, pasagerul se mută şi şoferul vine la mine, arătând spre locul proaspăt eliberat: „Aici e bine?”

Eram curios la Episodul 3 dacă exista bloguri românești cu mai mult de 10 bannere. Există! Hai băieți, se poate și mai bine! Pot spera la recordul de 20 de bannere, sau mă lăsați baltă?!

Ca să nu spuneţi că doar dau cu parul, episodul 3 din seria „Fără Titlu” îşi propune să ofere o serie de sfaturi, îndrumări pe calea cea dreaptă şi îmbărbătări bloggerilor care au ajuns voluntar sau nu în Partea Întunecată, unde bannere clipocesc şi nervii se năruie. Tot pe această cale, sper să reuşesc să sucesc vreo câteva minţi a unora care tocmai şi-au deschis blog şi deja le sticlesc ochii după potenţiala îmbogăţire din reclame.

Pentru a ilustra cât mai bine conceptul „Încearcă fără reclamă şi blogosfera va fi mai verde şi mai zglobie”, am cerut ajutorul şi sfatul lui Darius Groza, omul din spatele Jeg, care face treabă bună de ani de zile, fără reclame plătite, fără complicaţii (mulţumiri încă o dată lui Darius pentru acest interviu).

Redacţia: Salut şi bine ai venit în Gaura Neagră.
Ai un blog la care bagi tare şi consistent de ani de zile, nu numai text, ci şi video, audio şi foto (producţii proprii), lucru care-ţi aduce un număr mare de
cititori şi comentatori. Te-ai gândit vreodată să adopţi trendul naţional şi să profiţi de numărul de cititori prin plasarea de reclame plătite pe Jeg?

Darius: Nu, nu am de gând în acest moment să pun reclame. Cel mai departe într-acest sens a fost să promovez servicii, da’ tot neplătite. Din proprie iniţiativă. Ba un bar ce-mi place mie mult, ba un Trilulilu, încă înainte să fie cei mai utilizaţi autohtoni, ba un site …[citeşte in continuare]

Încă nu am găsit titlul potrivit pentru această serie de articole, dar până una-alta, vă las cu o ghicitoare:

“Prin intermediul acestui blog poti cumpăra genţi, sutiene, vibratoare, hosting, scutere, componente PC si ceva creme. Autorul blogului are experienţă, scrie fain, dar parcă tot la genţile alea mi-a rămas gândul”.

Dragi bloggeri şi bloggeriţe care v-aţi transformat blogurile în vaci de muls, în „reclama voastră aici” şi în veritabile buticuri multicolore, cât de greu o duceţi? Cât de mare e criza şi câţi copii trag de poalele voastre acasă, de aţi luat-o atât de tare pe arătură? Cât de incapabili sunteţi să vă căutaţi de muncă şi să lăsaţi blogul să fie blog, nu bazar?

Umbla acum ceva timp prin blogosferă o întrebare interesantă: pentru cine scrie bloggerul? Pentru el? Pentru alţii? Unii au spus că pentru propria persoană. Mulţi alţii, contrazicându-i, au spus că, din moment ce blogul e ceva public, nu scrii doar pentru tine, ci automat incluzi în ecuaţie şi alţi indivizi. Au continuat, spunând că ei scriu pentru cititorii lor, fie din dorinţa de a le împărtăşi diverse lucruri, fie pentru a pune bazele unor comunităţi, pentru a încerca să schimbe ceva în peisajul online românesc, pentru a-şi etala talentele scriitoriceşti etc.

Întrebarea mea este: pentru cine scrie un blogger care îşi pune reclame plătite pe blog? Pentru ceilalţi, sau doar pentru cecul pe care-l aşteaptă cu ochii mari şi umezi la sfârşit de luna?
Sunt curios cum îşi vede un asemenea blogger cititorii. Contribuabili? Finanţatori indirecţi?

Până la urmă, care e importanţa cititorului de blog? Din câte am văzut în ultimul timp, cititorii sunt un fel de monedă de schimb, pentru că certurile dintre bloggeri sunt rezolvate tot mai des cu replici de genul: “Bai jalnicule cu doar 1000 de unici pe zi, tu ai idee câţi unici am eu pe zi?! Ia, ciocul mic!”. Cred că mult mai util şi interesant ar fi să vedem bloggeri bătându-se în diplome de Jurnalism, Litere, SNSPA etc.

Mă întreb câţi bloggeri sunt conştienţi de faptul că cititorii, „miile de unici, măăă!” sunt adevăraţii responsabili de cecul de la sfârşitul lunii. Dacă nu mă înşel, de ei întreabă advertiserul când vine să cumpere parcele din blog. Nu întreabă de calitatea articolelor. Nici măcar nu îi interesează ce se scrie pe blogul respectiv. P***, p****, c******? N-are a face, unici să fie!

În încheiere, dragă blogger afacerist, la care eu, unicul, cotizez lunar, am voie să-mi exprim nişte dorinţe/dureri? Din cele multe bannere statice sau animate, scoate-le pe cele cu nudităţi, ca să te pot urmări şi de la servici. Scoate, te rog, bannerele atât de intermitente şi stroboscopice de nu pot sta cu ochii pe ce scrii. Fă un triaj al tuturor reclamelor plătite de pe blog: cele care sunt respingătoare, prost comprimate, jenante, ofensatoare, lasă-le pe altă dată, că oricum le ai pe celelalte 5-6 care te ţin pe linia de plutire.

Mulţumesc.

Bună, eu sunt omul care poate face din căcat bici.