Dedic acest articol tuturor PFA-urilor (și CDA-urilor, într-o măsură mai mică) din România, zecilor de mii de profesioniști ologiți de curând de o serie de măsuri luate de statul român, măsuri care nu fac decât să umble abuziv în buzunarele celor care lucrează ca PFA sau CDA. Dedicația e și pentru sutele/miile de firme cu angaja..pardon, scuze, colaboratori pe PFA și CDA. Huoo, jos dictatura!

Sau am putea să încercăm altceva. Am putea să ne calmăm puțin, să ne uităm în urma noastră și să ne dăm seama cât de bine ne-a fost până acum, câte drepturi am avut și cum, an după an, am abuzat de ele până au început să ne fie retrase toate. Liber profesioniști, democrație, dar furt tot ca pe timpul comunismului. Doar nu furi de la tine sau de la omul de lângă tine, furi de la Stat. Dacă le mai ai și cu contabilitatea și furi câte puțin de fiecare dată, nu își dă nimeni seama. Problema noastră e că noi nu ne gândim decât la propria persoană. Ce te faci, totuși, dacă se trezește și cel de lângă tine că are de unde să fure câte puțin? Ce te faci dacă se trezesc milioane de oameni să fure câte puțin? Nici atunci nu va observa nimeni?

Sunt tare curios să știu cam cum văd unii acest “stat”. E cumva un sac fără fund din care merge să iei de fiecare dată când îți cumperi o mașină și o treci pe PFA drept cheltuială de serviciu? Sau poate când populezi o companie întreagă cu “colaboratori per proiect” doar pentru că e mai comod decât angajarea cu carte de muncă? Poate unii mai țin minte că acum câțiva ani puteai să decontezi tot ce prindeai, toate erau cheltuieli pe firmă. Mâncărică bună de la restaurant? Hmm, cheltuieli decontate pentru masă de protocol sună mai bine. Benzină pentru un drum până la munte sau la mare? Să avem pardon, cred că vrei să spui deplasare în interes de serviciu. Și-am avut pardon până nu am mai avut nimic. Nu am știut să ne jucăm frumos, a venit Statul și ne-a luat jucăriile.

Nu mă înțelegeți greșit, nu o fac acum pe lupul moralist, dar măcar am bunul simț să nu încep să strig tot eu în gura mare că mă fură Statul, după ani de zile de trai… lejer, să-i zicem. I-aș îndemna și pe alții să strângă de undeva acel bun simț și să înghită în sec. Ușor nu-i pentru nimeni, asta-i clar. Trebuie doar să conștientizăm faptul că toata campania asta de ciomăgire a PFA-urilor și CDA-urilor e o simplă urmare a acțiunilor noastre. Ani de zile am pus mână de la mână și ne-am clădit această situație. Bineînțeles, sub pretextul că e greu în România. Dacă e greu în România și toți furăm, o să ne fie cumva mai ușor?

În încheiere, rog seriozitate; să mă înjure doar cei care nu au abuzat până acum în vreun fel de sistemul financiar românesc. Senc iu.

Că tot vorbeam despre designerii industriali care ar fi normal să știe fizică și alte științe necesare designului industrial, câte chestii credeți că a omis Jonathan Ive, Senior Vice President of Industrial Design la Apple, cât timp a lucrat/supervizat proiectul iPhone 4?

Se pare că este nevoie de mai mult decât “magie”—termenul folosit de Ive pentru a prezenta iPad-ul—pentru a face un telefon să funcționeze; mai precis, să nu piardă tot semnalul când îi sunt atinse antenele în anumite locuri. Indiferent de motivele pentru care s-a ales ca antenele metalice ale iPhone-ului să fie plasate la exteriorul telefonului, în contact direct cu mâna utilizatorului, Jonathan Ive, omul care supervizează tot ce ține de design industrial la Apple și care apare în mai toate prezentările Apple, are responsabilitatea cea mai mare în acest caz. Ori asta, ori este pus acolo doar ca să dea bine pe sticlă, cu speech-ul învățat pe
de rost.

Din ce s-a tot discutat pe Internet, semnalul dispare când un conductor electric face legătura între cele două antene ale telefonului, sau mai pe scurt, când cineva vrea să-l țină în mână și să-l folosească. Mi se pare o eroare majoră să pui pe piață un produs în care se pare că s-au băgat mai mulți bani pe partea de publicitate decât pe cea de dezvoltare, testare, design propriu-zis. Mă rog, publicitate și “magie”.

E clar că unii factori implicați în acest caz țin mai mult de inginerie decât de design, cum ar fi principiile de funcționare ale unei antene, dar vorba aia: când nu știi, întreabă. Măcar așa, de curiozitate și în calitate de șef pe partea de design, Ive trebuia să întrebe cum stă treaba când două antene metalice sunt unite printr-un conductor electric și dacă lucrul ăsta afectează cumva semnalul primit de telefon. Dacă întreba, poate i-ar fi spus inginerii Apple ce explică acum unii ingineri pe Internet: când cele două antene sunt unite, nu mai funcționează pe lungimea de undă pentru care au fost proiectate.

Închei tot cu o întrebare întrebătoare: a ținut careva de la Apple telefonul ăsta în mână înainte de a-l pune pe piață?

Mă uit de ceva timp pe site-uri precum Yanko Design și, aproape la fiecare nou proiect prezentat acolo, începe să mă ia o durere de cap groaznică, după care se instalează panica: Designul Industrial din prezent, ca activitate desfășurată de designeri profesioniști în interesul societății și în scop comercial urmează să fie în curând înlocuit cu totul de un pseudodesign în care calitatea unui proiect e dată în întregime de buzz, de număr de retweeturi și de laudele primite pe diferite site-uri …[citeşte in continuare]

Revening la o veche ideea de-a mea de pe vremea când butonam la blogul “Nu-mi place”, toată lumea scrie despre lucrurile nemaipomenite și nemaiîntâlnite; cred că o serie de articole despre lucrurile mai puțin strălucite ar fi numai bună. Design related, of course!

Astăzi, în cadrul evenimentului Online Career Day, organizat de Oameni din Online, am ținut și eu o mică prezentare.

După cum le ziceam și celor din sală, din punctul meu de vedere, o problemă atât de complicată cum e orientarea către cariera X sau Y trebuie abordată de la bază, cu întrebări cât mai simple, exact întrebările pe care ni le puneam de când eram prin școala generală. Odată ce ai aflat cât de cât cam ce vrei, problema e rezolvată în mare măsură. Dupa aceea mai e doar nevoie de ceva ani buni de muncă, piece of cake.

Și prezentarea asta, ca și precedenta, s-ar putea sa pară ușor criptică pentru că s-a bazat în mare măsură pe transmis idei simple și pe dialogul cu oamenii din sală, nu neapărat pe oferit pagini întregi de informații. Salutări lui Alin Demeter aka Uzzi

Dragi posesori de dispozitive touchscreen, cum vă descurcaţi pe gerul ăsta? Ce faceţi dacă vreţi neapărat să schimbaţi melodia sau să răspundeţi la telefon şi purtaţi mănuşi? Lăsăm la o parte accesoriile (căşti cu comandă pe fir, headset Bluetooth etc.), vorbim aici de dispozitive în forma lor oficială/standard.

Cred că din prima zi când am ţinut in mână un iPod Touch m-am întrebat dacă s-a gândit cineva serios la ce se întampla iarna cu tot user experience-ul. De exemplu, mai toate reclamele la iPod arată oameni la tricou, voie bună, soare, mişcare, până dă iarna peste tine şi trebuie să te echipezi cu haine groase şi mănuşi. E nevoie de frig adevărat să ajungi să apreciezi existenţa butoanelor. Un motiv în plus să-mi laud Zune-ul şi încă un motiv să-mi pară rău de cât de puţin este apreciat playerul acesta. Da, şi iPod Nano are butoane, dar anumite comenzi sunt swipe only, dacă nu mă înşel, deci jos mănuşa!

Poate sunt eu prea conservator, poate doar pe mine m-a lovit gerul sau poate nu mai merge lumea pe stradă cu caştile în urechi şi playerul în buzunar, dar eu încă nu m-am plictisit de butoane.

În încheiere, în mod ironic, nu pot să nu observ că noul Zune HD s-a lepădat de funcţionalitatea şi liniile versiunilor precedente, ajungând şi el touch screen only. Amin.